Ce se întâmplă cu prezervativele folosite

februarie 5th, 2014

Un român, ajuns în Franţa, îşi ia „petit dejuner”-ul (cafea, croissant, pâine, unt şi marmeladă) când un francez, mestecându-şi nelipsita sa gumă, se aşează lângă el. Românul îl ignoră în mod vădit, dar în ciuda acestui lucru, francezul îl apostrofează:
– Voi pâinea o mâncaţi toată?
Românul răspunde prost dispus:
– Evident.
Francezul făcând un balon cu guma:
– Noi nu. În Franţa mâncăm doar miezul. Coaja o adunăm într-un tomberon, o reciclăm, o transformăm în croissant şi o vindem în România, continuă, cu o strâmbătură insolentă.
Românul păstrează tăcerea. Francezul insista:
– Voi puneţi marmelada pe pâine?
Românul:
– Evident.
Francezul, întorcând guma între dintţi şi rânjind, zice:
– Noi nu. În Franţa, la micul dejun, noi mâncăm fructe proaspete, dar punem toate cojile şi rămăşiţele într-un tomberon, le reciclăm, facem marmeladă şi o vindem în Romania.
Atunci, românul întreabă:
– Voi francezii faceţi sex?
– Bineînţeles! răspunde francezul cu un zâmbet imens.
– Şi ce faceţi cu prezervativele folosite?, continuă să întrebe românul.
– Le aruncăm, bineînţeles.
– Noi nu, conchide românul. În România, le strângem într-un tomberon, le reciclăm, le transformăm în gumă de mestecat şi le vindem în Franţa.



Alte articole