Acum şi în veac

august 31st, 2012

Esenţialmente, Grigore Vieru este poetul începuturilor de lume, când fiinţa e aurorală, nefisurată şi neculpabilizată. Ea apare dintr-un mal primar, fiind înconjurată de o aură de rouă şi lacrimă. Produce, de aceea, o senzaţie de jilăveală sufletească, de natură rimbaudiană. Neoromantic prin structură, el îşi înmoaie versul în astfel de ape primordiale, în substanţa plasmatică a originilor – de unde prezenţa constantă a unui fior, a unui tremur. Este, bineînţeles, un tremur existenţial. Omul lui Vieru este omul adamic de la începutul lumii care cade în istorie sau omul christic răstignit” de o istorie vitregă. Neoromantismul său, polarizat de bucurii elementare şi de suferinţă, este potentat de o tentă expresionistă, de un patetism mesianic, căci făptura sa trăieşte la pragul fragezimii, vulnerabilităţii primare, dar şi la punctul de sus al chemării, al gestului justiţiar şi reparator.” (Mihai Cimpoi)

Citeste aici cartea


Alte articole