„Departe de lumea dezlănţuită” de Thomas Hardy

noiembrie 21st, 2013

O poveste tumultoasă despre destine care se împletesc şi caractere care se formează pe fundalul pasiunilor dezlănţuite şi-al sentimentelor reţinute.

Departe de lumea dezlănţuită este unul din acele romane care prind viaţă în faţa ochilor în timp ce citeşti, te simţi transportat într-un timp şi între nişte oameni la fel de reali ca şi tine. Astfel, romanul se deschide cu descrierea fermierului Gabriel Oak, care este prezentat ca fiind un om la fel ca toţi ceilalţi, lăsând doar să se întrevadă nişte trăsături care l-ar putea face să fie ceva mai deosebit de aceştia. După această scurtă introducere, rămâi cu impresia că vei citi o carte despre viaţa lui, însă continuând, te întrebi dacă nu cumva te-ai înşelat, pentru că în prim plan este adusă Bathsheba Everdene.

Această tânără domnişoară, înzestrată cu o frumuseţe deosebită, dar şi cu mult curaj şi un caracter pe măsură, aventuroasă, impulsivă şi plină de viaţă, mândră până în cer şi-napoi, dar puţin nesigură, naivă şi inocentă, toate în acelaşi tip, este un cocktail care-i îmbată pe toţi bărbaţii care intră în contact cu ea. Fără a fi cel mai reprezentativ specimen al genului feminin, ea are totuşi câteva caracteristici tipic feminine pe baza cărora este construit întregul roman. Gabriel Oak şi William Boldwood tânjesc după inima ei şi, odată cu cererea în căsătorie, îi promit stabilitate, bunăstare şi respect pentru toată viaţa. Tânărul şi fluşturaticul sergent Troy nu face decât să trezească în ea pasiunea şi speranţa că el ii va oferi o dragoste veşnică. Bathsheba face alegerea cea mai nesigură, înnebunindu-l pe bietul Boldwood şi ajungând ea însăşi în pargul nebuniei după întâmplările stârnite de alegerea ei şi completate de un destin pus pe şotii.

În toată această agitaţie şi nebunie a sentimentelor explozive care se împletesc pentru a da naştere unor focuri de artificii spectaculoase, Gabriel Oak este singurul care îşi păstrează stăpânirea de sine. El stă lângă Bathsheba ca un înger păzitor, o ajută şi o sfătuieşte, fără însă a se implica de fapt în viaţa ei. El este cel care o cunoaşte cel mai profund, cel care o înţelege cel mai bine, singurul om pe care ea simte că se poate baza, in care poate să aibă încredere şi cel căruia ea îi acordă cea mai mică importanţă (“… dragostea fără speranţă a lui Gabriel pentru ea, pe care se obişnuise s-o considere ca un drept incontestabil al ei, pentru toată viaţa…”). El este conştient de faptul că Bathsheba e ca o flacără care a izbucnit violent şi care trebuie lăsată să se potolească înainte de a încerca s-o controleze. Astfel, deşi Oak apare ca un personaj din umbră, până la urmă îţi dai seama că nu te-ai înşelat la începutul romanului când ai crezut că vei citi o carte despre viaţa lui. Pentru că viaţa lui se învârte în jurul femeii iubite, iar întâmplările din viaţa ei la care el doar asistă, nu fac decât să-i scoată lui în evidenţă, foarte clar, calităţile. Întâmplarea l-a adus pentru a doua oară în viaţa ei, pentru că el trebuie să-şi împlinească destinul stând alături de ea.

La fel ca în toate romanele sale, Hardy construieşte naraţiunea pe ideea unui destin implacabil care nu poate fi influenţat nici de acţiunile celor care-l împlinesc şi nici de creatorul poveştii. Citind primele rânduri ale cărţii e ca şi cum ai răsturna un pahar cu apă, lichid care odată împrăştiat curge încotro doreşte şi în funcţie de suprafaţa pe care a fost vărsat. Revenind la afirmaţia din deschiderea recenziei, Departe de lumea dezlănţuită nu este un roman de dragoste, ci unul despre caractere şi destin.

Citeste aici cartea


Alte articole