O iubire a lui Swann

mai 24th, 2012

În O iubire a lui Swann, Marcel Proust se plasează în ipostaza unui fin observator al iubirii, trecănd prin toate etapele ei: de la indiferenţa, la ochirea obiectului pasiunii, primii paşi, dăruire, gelozie, transformare în obsesie şi, în final, la dezamăgire şi uitare. Swann este un tânăr de o inteligenţă sclipitoare, monden, răsfăţat al saloanelor pariziene, bogat şi libertin. El se îndrăgosteşte treptat, aproape până la paranoia, culmea, tocmai de o femeie lipsită de inteligenţă şi cunoscută drept frivolă, pe nume Odette.

Swann o va iubi tocmai din cauza inaccesibilităţii ei. Odette duce o viaţă dublă, una în care se întâlneşte cu el, îi oferă semne clare de iubire, dăruire şi fidelitate, (care se vor dovedi ulterior doar mimate), şi una în care îşi permite excentricităţi şi aventuri amoroase. Odette însă nu se străduieşte să îşi ascundă dubla identitate, nu este o actriţă dintre cele mai bune, nu ştie să mintă sau nu vrea pur şi simplu în momentul în care i se pun întrebări incomode. Iubirea copleşitoare a lui Swann, care îi satisface cele mai cochete şi materiale pretenţii o lasă rece. Pentru ea, a fi întreţinută de bărbaţi şi a fi implicată în mai multe relaţii simultan, chiar şi cu femei, reprezintă o normalitate pentru care nu trebuie să dea socoteală nimanui.

La prima vedere, cele două personaje ale lui Marcel Proust nu par să se potrivească, un prim criteriu fiind discrepanţa dintre incultura Odettei şi inteligenţa lui Swann, însă odată cu parcurgerea cărţii îţi dai seama că autorul a mizat tocmai pe contrastul dintre cei doi, din simpla dorinţă de a ilustra faptul că iubirea nu reprezintă până la urmă decât un proces de transfigurare sau în orice caz punctul de plecare. Deşi va primi semne evidente, atât din partea Odettei, cât şi din partea celor din jur că iubita lui îl înşeală sau că pur şi simplu nu îl iubeşte, Swann nu va crede nici în ruptul capului. Este prea orbit şi asurzit de pasiunea lui ca să vadă realitatea, converteşte totul prin prisma subiectivităţii şi nu dă crezare nimănui.

 

 

 

Citeşte cartea aici:

 

Citeste aici cartea


Alte articole