Sănătatea are gust

aprilie 18th, 2012

Am scris această carte pentru toţi cei care doresc să ştie puţin mai mult despre mâncare. Am încercat să uit că sunt medic şi m-am adresat vouă cu toată sinceritatea, de pe poziţia unui prieten care vă ştie nevoile, dar şi slăbiciunile. Pe lângă informaţii ştiinţifice, veţi găsi aici o parte din secretele alimentelor şi multe sfaturi practice astfel încât să alegeţi produsele care vă hrănesc corpul şi vă satisfac sufletul. Mâncarea este şi trebuie să rămână una dintre plăcerile vieţii”, a declarat Dr. Mihaela Bilic.

Volumul, ilustrat cu fotografii sugestive, îşi propune să clarifice orice nelămuriri legate de mâncare, să ajute publicul să recunoască un produs sănătos în avalanşa mesajelor publicitare sau a etichetelor colorate şi să îi ajute pe cei care au înţeles că alimentaţia este cheia catre o viaţă mai bună să îşi creeze o dietă diversificată şi echilibrată cu resurse minime.

Dincolo de capitolele dedicate grupelor de vârstă, în volum veţi putea găsi şi diete recomandate în diferite tipuri de afecţiuni: de la imunitate scăzută la afecţiuni cardiovasculare, sedentarism, obezitate, alergii, anemie, afecţiuni ale ficatului sau rinichilor. De asemenea, volumul conţine sfaturi pentru adaptarea alimentaţiei în funcţie de sezon, de stilul de viaţă şi de preferinţele culinare.

Citeste aici cartea


Alte articole