„Singur pe lume” de Hector Malot

mai 17th, 2013

Singur pe lume (titlul original Sans famille) este un roman celebru în toată lumea, publicat inițial de Hector Malot în 1880 la editura Hetzel din Paris, patronul ei, Jean-Pierre Hetzel, fiind și editorul cărților lui Jules Verne.

Capitolul I – În sat

Rémi își amintește cum, până la opt ani, nu a știut că este singur pe lume, crezând că aceea care îl îngrijea cu multă dragoste, tușa Barberin, este mama lui.

Nu-l văzuse niciodată pe bărbatul tușei Barberin, despre care credea că este tatăl său. Acesta era cioplitor în piatră și muncea la Paris. Într-o zi, însă, vine la ei acasă, în satul Chavanon, un om care le spune că bărbatul fusese accidentat la muncă.  Nu trebuia să se afle acolo unde avusese loc accidentul, așa că antreprenorul refuza să îi plătească orice despăgubire. Totuși, voia să îl dea pe antreprenor în judecată, ca să obțină o pensie, și îi cerea bani tușei pentru proces.

Tușa Barberin începe să îi trimită bani bărbatului ei până cînd nu mai are de unde. La cererea lui vinde și vaca, dar degeaba.

Capitolul II – Barberin

După o vreme,  se trezesc cu bărbatul schilodit acasă, iar acesta se poartă foarte rece și aspru cu Rémi. Copilul se miră că tatăl său se poartă așa cu el, dar după cină se supune și se duce imediat la culcare. Nu poate adormi și aude discuția dintre tușa Barberin și bărbatul ei. Află că acesta îl găsise abandonat la poarta unei grădini și îl luase acasă. Fiindcă avea scutece mărginite cu dantele, nu lăsase să fie dat la orfelinat. Se gândise că părinții erau bogați și o să-l caute până la urmă, iar el va primi o recompensă grasă fiindcă l-a îngrijit.

Tușa Barberin avea un bebeluș de trei luni și îl primise cu drag la sânul ei și pe Rémi. După o vreme fiul ei murise și Rémi rămăsese singurul ei copil. Dezamăgit că nu câștigase nimic de pe urma copilului, pe care nu îl căutase nimeni, Barberin îi scrisese femeii, de la Paris, să ducă copilul la orfelinat, dar ea nu se îndurase. Acum, când nu mai are nici de muncă, nici bani, nici vacă, Barberin e hotărât să scape de Rémi.

Capitolul III – Trupa lui signor Vitalis

Barberin îl ia cu el pe Rémi la cafeneaua hanului Notre-Dame. În timp ce bărbatul vorbește cu patronul cafenelei, privirile băiatului sunt atrase de un bătrân cu barbă albă și cu îmbrăcăminte ciudată. Sub scaunul său stăteau ghemuiți trei câini, unul alb, unul negru și unul gri.

Barberin îi spune patronului cafenelei că vrea ca primarul să-l ajute să ceară de la orfelinat o pensie pentru întreținerea lui Rémi. Bătrânul de la masă îi spune că nu va obține niciodată pensia pe care o dorește și îi propune să îl ia pe băiat cu chirie. Urma să facă parte din trupa lui. Signor Vitalis își prezintă trupa: Suflețel, o maimuță ce stătuse până atunci ascunsă sub cojocul lui, Capi sau Capitano – cățelul alb, Zerbino – cățelul negru și Dolce – cățelușa gri. Fiecare știe să facă ceva pentru a distra publicul. Signor Vitalis are însă nevoie și de un băiețel care să joace rolul unui prostuț, pentru a pune în evidență deșteptăciunea animalelor lui. De aceea, îl închiriază pe Rémi.

 

Citeste aici cartea


Alte articole