Viaţă după viaţă: Investigarea unui fenomen – supravieţuirea după moartea corpului

septembrie 21st, 2012

În Viaţa după viaţă, Raymond Moody prezintă peste o sută de cazuri de „moarte clinică” – persoane care au fost declarate decedate şi apoi au revenit la viaţă. Publicată pentru prima dată în 1975, această explorare devenită clasică a ceea ce se întâmplă după moarte a stârnit o veritabilă revoluţie în modul în care este percepută viaţa de „dincolo”, transformând pentru totdeauna ideile şi optica populară privind aceste două mari mistere: viaţa şi moartea – şi pragul dintre ele.
Cazurile prezentate se constituie în dovezi ale existenţei vieţii după moartea trupului, relatările celor care au trecut acest prag oferindu-ne o imagine impresionantă a păcii şi iubirii necondiţionate care ne aşteaptă, pe toţi, „dincolo”.

Citeste aici cartea


Alte articole