Antimanifestarile la intalnirile electorale au fost interzise de CEC dupa sesizarea PDM

octombrie 26th, 2014

PDM a sesizat instituțiile statului în legătură cu actele de huliganism ale provocatorilor din gruparea lui Sergiu Mocanu, care în repetate rânduri au deranjat  cetățenii în timpul  intalnirilor organizate de Partidul Democrat. Comisia Electorala Centrala a adoptat o hotarare prin care sanctionează concurentul electoral MPAM și interzice repetarea acțiunilor agresive ale acestuia (se anexeaza). Vom face astfel de sesizări ori de câte ori vom observa că se  recidivează în comportamentul huliganic, se amenință securitatea intrunirilor,   se manipulează opinia publică și se instigă la ură. Vom cere cu fiecare ocazie organelor responsabile să aplice sancțiuni legale drastice pentru a opri astfel de comportamente rușinoase și a garanta dreptul oamenilor la întruniri și libertatea alegatorilor de a se informa.

Prin sesizările noastre, dăm un semnal foarte clar că PDM nu este și nu va fi niciodată intimidat de agresivitatea fizică și verbală promovată de unii concurenți electorali. PDM și membrii săi nu au încălcat și nu vor încălca legislația electorală. În schimb, vom lupta cu toate mijloacele legale contra celor care murdăresc imaginea PDM și blochează desfășurarea activităților pe care le organizăm împreună cu cetățenii. Iar cei care vor insista pe calea provicarilor trebuie să știe că dupa decizia CEC pentru ei intervine și raspunderea penală. Atragem atenția Poliției că acum are o bază juridică mai clară pentru a-și indeplini obligațiile de asigurare a ordinii publice.

Anume pentru că PDM este un partid al stabilității și al proiectelor de viitor, noi suntem supuși atacurilor din partea unor radicali și extremiști care nu-și propun să construiască ceva în această țară, ci doar să murdărească și să dărâme.

PDM va continua să facă o campanie pozitivă și va continua să vorbească despre ceea ce interesează cu adevărat cetățenii, în primul rând măsurile pentru locuri de muncă bine plătite și pentru sprijinirea familiilor moldovenești.

Serviciul de Presă al PDM



Comments are closed.

Alte articole