Candu:Interdicţia ţigărilor Slimsşi a celor aromatizate va conduce la înflorirea corupţiei

iulie 10th, 2014

Interdicţia ţigărilor Slims, dar şi a celor aromatizate va conduce doar la înflorirea corupţiei. Dacă o persoană fumează un anumit fel de ţigări şi acestea, la un moment dat, dispar de pe tejghea, ea continuă să le fumeze, dar aducîndu-le deja din regiunea transnistreană, prin contrabandă. Mai bine agenţii economici să facă comerţ cu ţigări şi să fie încasări la buget, pentru că din contrabandă, cu siguranţă, nu vom cîştiga nimic“, a opinat ministrul Economiei, vicepreşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Declaratia a fost facuta la Comisia economie, buget şi finanţe, în timpul dezbaterilor asupra Legii tutunului, Candu a spus că legea trebuie returnată Guvernului, iar aprobarea ei la etapa curentă nu va face decît să dăuneze Republicii Moldova.Potrivit oficialului, Moldova nu trebuie să se grăbească cu adoptarea măsurilor de combatere a fumatului, pentru că nicio ţară din Uniunea Europeană nu are asemenea restricţii în prezent.

„În ultimii ani, ramura tutunului în Republica Moldova degradează. Există anumite riscuri care nu pot fi ocolite. Astăzi, o astfel de lege există doar în Australia, în ţările din Europa aceasta nu există. Noi, desigur, putem să fim revoluţionari, adoptînd actul, dar trebuie să fim pregătiţi pentru unele consecinţe economice”, afirmă Candu.

Proiectul de lege privind intensificarea combaterii fumatului prevede interdicţia publicităţii la articolele de tutungerie, a stimulării vînzărilor şi a promovării produselor de tutungerie, dar şi a comercializării ţigărilor cu adaosuri aromatizate şi vitamine.



Comments are closed.

Alte articole