Cine plătește, ăla primește! CBS Axa l-a crescut miraculos pe Renato Usatîi până la intrarea în Parlament

august 12th, 2014

CBS Axa, împreuna cu Institutul de Politici Publice și Ziarul Panorama a anunţat acum câteva clipe rezultatele unui nou sondaj de opinie. Acesta a fost realizat în perioada 22 iulie – 1 august pe un eșantion de peste 1400 de persoane. Întrebările puse respondenților au fost raportate la situația economică din țară, la conflictul transnistrean, implicarea femeilor în societate și nu în ultimul rând la prognozele politice.

Astfel, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, comuniștii ar obține 21% din voturile alegătorilor, fiind urmați de Partidul Liberal Democrat cu 13%, Partidul Liberal – 6%, Partidul Democrat din Moldova – 6,5% și Partidul Nostru (Renato Usatîi) – 6%.

Sondajul îi atribuie lui Renato Usatâi şi partidul său, în premieră, cifre incredibil de mari, pe care autorii sondajului au declarat că urmează să fie interpretate. Asta, în codițiile în care creșterea cifrelor lui Usatâi pare dubioasă, dacă ne raportăm la ultimele 4 sondaje prezentate public în lunile anterioare, inclusiv de IPP – Barometrul de Opinie Publică.

Deschide.md amintește că potrivit sondajului din aprilie 2014, publicat de Institutul de Politici Publice, 39% dintre persoanele care au exprimat o opțiune electorală, au declarat atunci că vor vota pentru PCRM. Cei care optează pentru PCRM sunt, în special, persoanele în etate, minoritățile de etnie rusă și ucraineană, cu nivel de studii și nivelul socio- economic scăzut. Procentul altor concurenți luați în parte, care pot trece actualul prag electoral, este după cum urmează: PLDM (23%, în descreștere cu 3% față de perioada similară cu 2 ani în urmă), PLM (13%, în scădere cu 5%) și PDM (13%).

Un sondaj realizat de Magenta, la comanda Insitutului Republican Internațional (SUA), în perioada 7- 27 iunie, pe un eșantion de 1.2000 de persoane, arată o situație și mai radicală. Aici, partidul lui Usatâi era creditat cu doar 3 la sută.

Mai jos, graficele realizate pe baza sondajului prezentat astăzi de CBS AXA.



Sursa: Deschide.md



Comments are closed.

Alte articole