Consiliul Suprem de Securitate: Sunt posibile provocări după alegerile parlamentare

noiembrie 24th, 2014

Membrii Consiliului Suprem de Securitate s-au reunit astăzi în şedinţă pentru a discuta despre posibile provocări de după alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui, Vlad Țurcanu, instituțiile statului întreprind măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de scenarii, scrie publika.md.

„Sunt partide și persoane publice care nu acționează în interesele R. Moldova încercând să destabilizeze situația din R. Moldova în această perioadă importantă pentru noi. Nu există motive de panică. Este o reacție normală ca Consiliul Suprem de Securitate să se întrunească în ședință și să efectueze toate măsurile pentru a asigura ordinea publică în ziua alegerii în așa fel încât cetățenii să-și exercite dreptul de vot”, a declarat Vlad Ţurcanu.

Amintim că Serviciul de Informaţii şi Securitate a emis un comunicat în care a avertizat despre intensificarea activităţii grupărilor extremiste, în ajunul alegerilor parlamentare.



Comments are closed.

Alte articole