Eveniment fără precedent! Miniştrii PD îşi prezintă realizările din timpul mandatului de guvernare

octombrie 1st, 2014

Miniştrii din Partidul Democrat din Moldova (PDM) prezintă astăzi rapoarte despre realizările lor în fruntea ministerelor pe care le conduc.

„PDM doreşte să demonstreze că este un partid serios în care cetăţenii pot avea încredere, iar seriozitatea este emblema distinctivă a partidului nostru, de care cetăţenii sunt siguri că poate duce la bun sfârşit lucrurile pe care se angajează să le realizeze”, a declarat liderul democrat Marian Lupu într-un cuvânt de deschidere.

Vicepremierul Adrian Candu, ministru al Economiei, a remarcat creşterea economică de aproape 9% înregistrată anul trecut, pe care a calificat-o drept impresionată în contextul regional. O altă reuşită a ministerului condus de exponenţii PDM este semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, în contextul în care 80 la sută din document o reprezintă Acordul de Liber Schimb, care a fost negociat timp de trei ani de ministerul Economiei.

Monica Babuc, ministrul Culturii, a pus în evidenţă faptul că Circul din Chişinău a început să funcţioneaze, iar bibliotecile  de la sate sunt conectate la Internet. De asemenea au fost publicate operele lui Ion Druţă, Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dumitru Matcovschi.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a punctat sporirea cu 400 de milioane de lei a fondului pentru construcţia şi renovarea drumurilor către localităţi rurale. „Mai multe drumuri naţionale sunt în şantier, în anul 2013 au fost reparaţi 130 km, iar în 2014 urmează să fie daţi în folosinţă 200 km”, a afirmat Vasile Botnari.

Exponentul PDM a menţionat ieftinirea biletelor de călătorie cu avionul ca urmare a aducerea companiilor low-cost şi transportarea cerealelor pe râul Prut către portul de la Giurgiuleşti.

Ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, a notat drept o importantă realizare faptul că Moldova are o mare viteză de Internet în comparaţie cu ţările dezvoltate. În majoritatea localităţilor este disponibil Internetul mobil, iar în 70% din acestea există fibră optică.

Prin intermediul Poştei Moldovei, cetăţenii pot transfera bani din Italia contra unui comision de 5 euro, iar în scurt timp serviciul va fi disponibil şi pentru Spania şi Portugalia. Eliberarea rapidă a paşapoartelor biometrice este contribuţia tehnică a ministerului condus de reprezentantul PDM la călătoriile fără vize în Europa.

Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a spus că „pentru PD a fost important să conducă acest minister pentru a reitera preocuparea noastră tradiţională pentru oameni”, în contextul unor astfel de fenomene ca îmbătrânirea rapidă a populaţiei şi migraţiei, când mulţi copii rămân fără supraveghere.

Printre realizările principale, ministrul PD a menţionat majorarea ajutorului pentru pensionarii care primesc mai puţin de 1 500 de lei lunar şi majorarea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi.

Agenţiile de plasare în câmpul  muncii au reuşit să găsească locuri de muncă pentru 164 000 de şomeri în ultimii cinci ani. Prin lege s-a majorat salariul minim plătit în sectorul real şi bugetar, ceea ce a încurajat mai mulţi tineri să rămână în ţară.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, democratul Marcel  Răducan, a punctat realizarea a 58 de proiecte de anvergură cu impact regional, care ţin de dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă şi canalizare. Au fost construite 145 km de apeduct şi 30 km de canalizare în 29 de localităţi de care beneficiază 200 000 de cetăţeni.

Exponentul PDM a menţionat şi darea în exploatare a patru blocuri pentru familii socialmente vulnerabile în Chişinău, Glodeni şi Criuleni, în următorii ani este planificată construcţia locuinţelor sociale în mai multe raioane.

Sursa: Publika.md



Comments are closed.

Alte articole