Igor Corman: în septembrie vom avea claritate la poziţionarea tuturor partidelor

iulie 31st, 2014

Partidele din coaliție vor reveni asupra posibilității instituirii unui bloc electoral pentru alegerile parlamentare în septembrie, a anunțat Igor Corman, președintele Parlamentului.

Corman a confirmat că discuții s-au purtat referitor la crearea unui bloc electoral al coaliției, dar numai neoficial. ”Sunt avantaje şi dezavantaje cu blocurile electorale. Cred că discuţii vor mai avea loc, după pauza de vară, în septembrie deja va fi timpul când vom avea claritate la poziţionarea tuturor partidelor, fiindcă de la 1 octombrie, practic, se dă start oficial campaniei electorale.”, a spus președintele Parlamentului într-un interviu pentru Europa Liberă.

„Eu, ca reprezentant al Partidului Democrat, cred că noi am fi guvernat, ca echipă a Partidului Democrat, foarte bine şi fără parteneri de coaliţie. Dacă cetăţenii ne vor da acest mandat la alegerile din 30 noiembrie, atunci noi ne-am fi asumat toată responsabilitatea pentru următorii patru ani, ar fi mai uşor. Dar, după cum arată situaţia reală, trebuie să fim gata ca să guvernăm în continuare în coaliţie.Partidul Democrat va purta discuţii privind responsabilitatea pentru următoarea guvernare doar cu forţe politice sănătoase, partide democratice proeuropene”, a precizat Corman, care s-a arătat convins că PCRM nu va reveni la putere.

 



Un comentariu la “Igor Corman: în septembrie vom avea claritate la poziţionarea tuturor partidelor”

  1. Sergiu spune:

    Precizarea lui Corman este elocventa, mai ales ca fiecare partid ar trebuie sa se comporte rational in ceea ce tine de campania electorala si timpul post-electoral. Cred eu cel mai important este luarea unei decizii in detrimentul oamenilor de rind, asa cum o fac mereu democratii, si daca toate partidele ar activa la fel atunci vom avea o politica functionala.

Alte articole