Igor Dodon: Vladimir Voronin este un bătrânel obosit şi rătăcit care ameninţă

septembrie 25th, 2014

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, este un bătrânel obosit şi rătăcit care face etichetări și amenință. Declaraţia aparţine liderului socialiştilor, Igor Dodon, şi a fost făcută după ce Vladimir Voronin, în cadrul unei conferinţe de presă, i-a criticat pe cei care au părăsit Partidul Comuniştilor.

„Voronin a fost inventiv: A găsit o nouă scuză pentru formațiunea sa, atunci cînd aceasta în componență deplină a fugit de la ședința Parlamentului în loc să voteze împotriva acordului cu Uniunea Europeană. Îi reamintesc că a fugit nu foarte departe, până în parcul central din Chişinău, unde îl așteptau senatorii americani. Îi recomand, de asemnea, să recitească statulul formațiunii sale, unde scrie că pledează pentru integrarea europeană și în aceste condiții nu trebuie să se rușineze de acest lucru și să dea multe explicații”, a scris Igor Dodon pe o reţea de socializare.

Totodată, actualul socialist susţine că trădarea electoratului, a propriilor membri de partid, a intereselor țării și partenerilor a devenit specialitatea lui Vladimir Voronin.

„1. Voronin i-a fugărit din partid pe toți care au luptat, cedând PCRM oligarhilor și hoților de la guvernare. Între timp, mii de membrii simpli ai PCRM au fost dați afară din serviciu, în privința multora au fost deschise dosare penale și administrative. Pe câți i-a apărat Voronin, de câți și-a amintit în acești ani?
2. În repetate rânduri a zis că este gata de a face alianță cu partidele din coaliție. Dacă va fi nevoie de Voronin, el este ca pionerul – întotdeauna gata. Dovada faptului sunt coalițiile cu partidele liberal, liberal-democrat și democrat din 20 de raioane și municipiul Chișinău. Cu suportul consilierilor PCRM au fost închise 60% din școlile din țară, doar în ultimul an practic furate peste 100 hectare de pămînt în Chișinău.
3. Deputații comuniști au condus comisiile în cazurile BEM, Pădurea Domnească, vânzarea armamentului. Rezultatele le cunoaștem cu toții. Tot reprezentanții PCRM au refuzat în repetate rânduri să voteze pentru demisia lui Draguțanu de la Banca Națională, nu au acceptat inițierea revocării din funcție a lui Timofti, au blocat organizarea și desfășurarea referendumului în Chișinău și respectiv demisia lui Chirtoacă.
4. Despre cedarea puterii atunci când a avut 60 de mandate și trebuia să găsească încă unul nici nu vreau să vorbesc. Tot acest haos în care se află Moldova astăzi nu ar fi avut loc.
5. Prietenia cu Iușcenko, Saakașvili și Băsescu pentru a-și asigura al doilea mandat de președinte.
6. Trădarea Rusiei și nemijlocit a încrederii din partea președintelui Putin. Lista poate continua”, a mai scris Dodon.

„Tot astăzi, Voronin, a început să amenințe… dar a uitat că nu suntem șantajabili, că spre marea diferență de el și familia dânsului nu avem vile luxoase în capitale europene, conturi bancare în diferite state, păduri în arendă, garajuri cu zeci de mașini de lux, sanatorii cumpărate ș.a.m.d. Vladimir Nicolaevici, PCRM va obţine cele mai puţine voturi din istoria formaţiunii la vitoarele alegeri parlamentare. De acest lucru nu vă vor salva banii şi televiziunile oligarhilor, dar nici minciuna pe care o promovaţi”, a conchis liderul socialiştior.

Amintim că, anterior, Vladimir Voronin a declarat că deţine mai multe probe, inclusiv video, care l-ar putea compromite pe Igor Dodon.



Comments are closed.

Alte articole