Marian Lupu: Agricultorii Moldovei au tot respectul nostru

octombrie 21st, 2014

Masurile PDM pentru creșterea agriculturii au fost prezentate în fața fermierilor, la Cotiujenii Mari 

 

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a ales să prezinte nu la Chișinău, ci la o întrepridere agricolă, în prezența unui număr mare de fermieri, planul formațiunii pentru creșterea agriculturii în Moldova. Evenimentul a avut loc astăzi, 21 octombrie, la moara din satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, unde agricultorii din regiune au întâmpinat Expresul Partidului Democrat.

 

”Agricultorii Moldovei au tot respectul nostru”, a spus Marian Lupu, care a fost invitat de către gazde să viziteze brutăria din localitate.

 

”Nu am ajuns să coc o pâine, dar am văzut la bunica și știu că o pâine nu e ușor de făcut. E nevoie nu doar de făină bună, dar și  de mâini pricepute și de un cuptor bun. La fel este și în agricultură. Dacă vrem agricultură modernă, nu ajunge doar să avem pământuri rodnice”, a remarcat Marian Lupu, care a mai spus că anume din acest motiv PDM vine cu un plan bine pus la punct care va ajuta să creștem agricultura Moldovei.

 

Marian Lupu a specificat că Planul economic al democraților acordă agriculturii un loc deosebit, venind cu idei care ajuta la creșterea investițiilor în agricultură și ajută concret agricultorii.  ” Partidul Democrat este un susținător puternic al TVA de 8% în agricultură, fiindcă agricultura trebuie să aibă un regim fiscal preferențial. În același timp, PDM susține introducerea impozitului unic în agricultură. Acest lucru înseamnă tratament egal pentru toți agricultorii din Moldova și mai puțină birocrație pentru ei”, a explicat președintele PDM.

 

În Planul de măsuri pentru agricultură, Partidului Democat pune accent puternic și pe încurajarea tinerilor pentru a munci și a investi în agricultură. ”Agricultura este o parte importantă din prezentul economic al Moldovei și trebuie să fie o parte și mai importantă din viitorul ei. Iată de ce Partidul Democrat PDM va lansa Programul Tânărul Fermier, prin care vom pune la dispoziția tinerilor care vor să facă afaceri în agricultură fonduri nerambursabile de până la 10.000 euro de persoană. Tineri de la țară vor primi astfel o șansă în plus pentru a face agricultură în Moldova și să dezvoltă afaceri precum am văzut astăzi la Cotiujenii Mari”, a mai spus Marian Lupu.

 

Echipa Partidului Democrat va continua și săptămâna aceasta consultările cu oamenii din țară pentru a vedea cum primesc oamenii măsurile PDM pentru creșterea Moldovei, incluzînd susținerea agriculturii naționale.



Un comentariu la “Marian Lupu: Agricultorii Moldovei au tot respectul nostru”

  1. Angela spune:

    Dlui N. Timofti, Președintele Republicii Moldova
    Dlui I. Corman, Președinte al Parlamentului Republicii Moldova
    Dlui I. Leancă, Prim-ministru al Republicii Moldova
    Dlui C. Gurin, Procuror General al Republicii Moldova
    Dlui M. Balan, Director SIS
    Dlui V.Chetraru, Director CNA
    Dlui I.Sula, Director ANSA
    Ambasadorilor Misiunilor Diplomatice acreditati în R.Moldova
    Reprezentanților Instituțiilor mass-media din R.Moldova

    Stimați demnitari și reprezentanți ai mass-media,

    Venim cu o petiție din partea mai multor producători și exportatori de fructe și legume din raioanele de nord ale țării pentru a vă aduce la cunoștință situația de facto, ascunsă în procesul de întocmire a pachetului de documente pentru producția agricolă predestinată exportului. Este cunoscut faptul și se vorbește deschis între exportatori despre ilegalitățile și fărădelegile mai multor funcționari de stat, care ne oferă „protecție” pentru buna desfășurare a activității, impunîndu-ne fraudulos și taxe ilegale. Nu suntem de acord cu astfel de practici, însă nimeni nu se împotrivește sistemului pentu a nu-i fi sistată activitatea; și, deoarece suntem în prag electoral, aceste ilegalități pot fi trecute cu vederea, iar făptașii-nepedepsiți. Activăm într-o situație paradoxală, ajunsă la nivel critic: statul întîmpină grave dificultăți din cauza embargoului impus de către Rusia, oferind ajutoare producătorilor, pe de o parte. Dar, pe de altă parte, în contextul greutăților pe care le întîmpinăm, noi, producătorii, mai admitem poate greșeli în procesul documentării, iar pentru aceasta suntem abordați în mod obraznic de către funcționari corupți, fiind taxați cu sume care deseori depășesc ajutorul oferit de stat.
    La perfectarea pachetului de documente pentru întocmirea exportului este necesar de a face mai multe verificări într-o perioadă cît mai scurtă de timp, deoarece producția este ușor alterabilă. Pentru a nu fi împiedicați intenționat în acest proces, pînă la începutul acestui sezon eram taxați doar de către Comisarii raionali de poliție și de către Șefii subdiviziunilor teritoriale ale ANSA. Acum însă, începînd cu acest an, a apărut o „taxă” nouă –bani pentru CNA, care inițial erau colectați tot de aceiași comisari ori șefi ai ANSA din teritoriu. Dar, de la o vreme încoace, după ce mai mulți dintre noi ne-am pomenit figuranți ai dosarelor penale fabricate și ținute la control de către Șeful secției Misiuni Speciale a CNA Ilie Botnari prin complicitate cu subalternul său Adrian Roșca și a procurorilor anticorupție, situația pentru noi s-a agravat și a devenit insuportabilă. La moment suntem impuși de acești indivizi să efectuăm exportul doar prin firmele controlate de către ei, firme care îi aparțin lui Vitalie Navroțchi din or. Briceni. În caz contrar, nici un organ al statului nu ne eliberează certificatele necesare pentru export, fiindu-le frică de răfuială juridică din partea acestora. Fenomenul e de mare amploare: chiar cei care sunt chemați prin lege să contracareze și să lupte cu actele de corupție sunt implicați în scheme banditești caracteristice anilor ~90.
    Cunoaștem foarte bine prevederile ce se conțin în Legea Nr. 190, Cu privire la petiționare, dar, spre regret, ne este frică să ne divulgăm identitatea, pentru că toți trăim realitatea dosarelor intentate la comandă și intimidarea prin inițierea procedurilor procesual-penale, care au drept scop final reducerea la tăcere a celor care se încumetă să dezvăluie acțiunile ilegale comise de reprezentanții CNA.
    În speranța că veți examina conținutul acestei adresări și veți lua atitudine prin demararea unei anchete care să distrugă acest cerc vicios, stabilind proceduri și condiții echitabile de activitate, bazate pe norme legale,
    Vă mulțumim anticipat!

Alte articole