Marian Lupu: PD mizează pe oamenii Moldovei, pe cei care își doresc armonie în țară

octombrie 6th, 2014

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu a declarat ieri în cadrul reuniunii de lansare a formaţiunii în campanie electorală, că PD mizează pe oamenii Moldovei, pe cei care își doresc armonie în țară, iar scopul alegerilor din 30 noiembrie constă într-un viitor prosper al moldovenilor. Potrivit lui, partidul pe care îl conduce este gată să-şi asume noi responsabilităţi care vor face din Moldova un exemplu atît pentru ceteţenii țării, cît şi pentru străini.

“Fiecare om din țara noastră are un vis. Și toate aceste visuri luate la un loc înseamnă dorința unui trai mai bun, aici, la noi în țară.  Aici, în Republica Moldova.  Înseamnă dorința de unitate și dragoste în familiile moldovenești.  Aceasta este dorința Moldovei. Iar Partidul Democrat va lupta și va munci pentru ca ea să fie accesibilă fiecărui cetățean”, a declarat Marian Lupu în discursul său.

Totodată, el a menţionat că PD este partidul creșterii economice, partidul familiilor, partidul viitorului țării noastre, deoarece  “credem în puterea Moldovei de a reuși”. Iar obiectivul partidului este de a creşte Moldova, pentru ca fiecare moldovean să vrea să trăiască aici. “Cu conducere potrivită, prin solidaritate, prin muncă moldovenii pot realiza extrem de multe, iar Moldova poate deveni succesul în Europa de Est”, a subliniat Lupu.

În acelaşi context, liderul democraţilor a mai spus că PD știe să asigure buna guvernare, este în continuare furnizor de profesioniști și este un garant al stabilității în țara noastră. “Noi ne-am făcut datoria cu cinste pe durata de guvernare în anii care s-au scurs și suntem pregătiți să ne asumăm și în continuare noi responsabilități pentru viitorul țării”.

La final, Marian Lupu a lansat un mesaj către toţi cetăţenii Moldovei: “Îi invităm, îi chemăm respectuos pe oameni să vină cu noi, să vină alături de noi, ca să mergem în continuare pe drumul cel bun. Pe calea cea corectă, pentru patria noastră, pentru țara noastră Republica Moldova”.



Comments are closed.

Alte articole