Monica Babuc: “Salariile angajaților din instituțiile de cultură vor fi majorate treptat. Prima majorare, la 1 septembrie”

iulie 14th, 2014

Ministrul Culturii Monica Babuc a confirmat faptul că veniturile salariaților care activează în instituțiile de cultură din țară vor fi majorate treptat, începând cu 1 septembrie a.c. “Ministerul Culturii depune toate eforturile pentru a îmbunătăți situația tuturor persoanelor ce activează în acest domeniu. Ca un prim pas, am obţinut ca salariile lucrătorilor din cultură să crească cu 20% începând cu data de 1 septembrie curent și cu alte 10-15% de la 1 octombrie. Repet, acesta este un pas, dar un pas concret și care a fost făcut în direcția îmbunătățirii sistemului de salarizare”, adeclarat Monica Babuc, răspunzând la întrebarea primită din partea unui arheolog, pe Facebook.  

 

De altfel, pe parcursul săptămânii trecute, ministrul democrat al Culturii, Monica Babuc, a oferit mai multe informații și precizări cu privire la domeniul pe care îl gestionează în Guvern,răspunzând la toate întrebările primite din partea cetățenilor. Acest dialog s-a realizat online, prin intermediul aplicației Facebook “Intră în dialog cu miniștrii PDM”.

 

Cu această ocazie, ministrul a transmis și un apel către mediul asociativ din domeniu, societatea civilă și mediul privat pentru implicarea în activitatea teatrelor din țară. “Publicul moldovean arată un interes ridicat pentru cultură! Avem 12 instituţii teatrale în subordinea Ministerului, iar acestea reprezintă de fapt expresii ale politicilor culturale ale statului. În plus, în ultimii ani au apărut câteva teatre deschise de mediul asociativ, iar eu cred că acest fapt demonstrează că nu numai statul, dar și societatea civilă, publicul și mediul privat se pot implica pentru a contribui la situația teatrelor și a le face mai profitabile”, a spus Monica Babuc.

 

La problemele care presupun o mai mare implicare din partea sa, Monica Babuc a anunțatdisponibilitatea de a discuta față în față cu cetățenii, la oficiul Ministerului din Chișinău.

 

Amintim că PDM a lansat de curând o metodă inedită de comunicare cu cetățenii: „Intră în dialog cu miniștrii PDM”. Aplicația este disponibilă tuturor celor care au un cont Facebook și poate fi accesată direct de pe pagina PDM: www.facebook.com/PDMoldova.

 

Săptămâna aceasta, cei interesați îi pot adresa întrebări Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan.

Serviciul de presă al PDM



3 Comentarii la “Monica Babuc: “Salariile angajaților din instituțiile de cultură vor fi majorate treptat. Prima majorare, la 1 septembrie””

  1. Nicu spune:

    Odata cu deciziile M.Babuc domeniul cultural a revolutioanat, fiind unul din cele mai active. Proeictele si programele culturale au fost eficientizate si impactul adus asupra publicului intr-adevar este unul benefic. Speram si in continuare mari realizari in acest domeniu!

  2. Oleg spune:

    A adus calitate si responsabilitate Babuc in acest domeniu, sint vizibile schimbari spre bine, se vad actiuni si rezultate concrete, eu cred ca de asta si are nevoie RM la nivelul actual, multa munca, schimbari treptate, crearea conditiilor pentru dezvoltare, si nu in ultimul rind o remunerare decenta pentru a atrage si tineri care sa doreasca sa activeze in domeniu, dar si pastrarea oamenilor din cultura care activeaza in prezent.

  3. Vladimir spune:

    Cei din PDM vor avea de castigat de faptul ca au numit-o pe Babuc ministru. Dinsa intr-adevar reuseste sa gestioneze in cel mai bun treburile ministerului. Am ajuns la momentul sa spunem ca intr-adevar artistii din tara cat de cat sunt sustinuti de stat, lucru care nu se intimplase demult timp.

Alte articole