PLDM şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile parlamentare

octombrie 12th, 2014

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) s-a lansat astăzi oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie curent, informează MOLDPRES.

Formaţiunea şi-a prezentat cei 103 candidaţi pentru funcţia de deputat, în cadrul unei ample acţiuni la care au participat membri şi simpatizanţi ai partidului.

”RM se află din nou la răscruce, iar noi sîntem din nou chemaţi să aducem schimbări. Şi le vom aduce. Cea mai mare schimbare pe care o va aduce PLDM este un viitor european pentru copiii noştri. Alegerile din 30 noiembrie se vor baza pe două opţiuni: a merge înapoi cu cei care se opun unui viitor european sau a merge înainte cu cei care au început deja să construiască acest viitor”, a afirmat Filat.

Premierul Iurie Leancă, prim-vicepreşedinte al PLDM, a declarat că alegerea făcută în cadrul scrutinului din 30 noiembrie ”va fi cea mai decisivă alegere de la declararea independenţei ţării noastre şi va demonstra că apropierea R. Moldova de UE nu va cunoaşte cale întoarsă”.

PLDM a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală în calitate de concurent electoral vineri, 10 octombrie curent, alături de alte 14 formaţiuni politice. PLDM va fi al patrulea în buletinul de vot.

Sursa: Moldpress



Comments are closed.

Alte articole