Președintele ezită în promulgarea mai multor legi pentru care Guvernul și-a asumat responsabilitatea

august 8th, 2014

Președitele Nicolae Timofti a promulgat patru legi din pachetul de 11 proiecte pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Paralmentului. Decretele de promulgare au fost publicate în Monitorul Oficial de astăzi, respectiv au intrat în vigoare.

Șeful statului a promulgat în principal proiectele din ”pachetul social”, inclusive proiectul de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014; proiectul privind modidicarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală; Legea privind finanțele publice și responsabilitatea bugetar-fiscală, precum și proiectul privind modificarea şi completarea Legii bugetului de stat.

Nu au fost promulgate deocamdată proiectele cu privire la ridicarea imunităţii judecătorilor şi lichidarea Curții de Apel Bender; privind răspunderea disciplinară a judecătorilor; proiectul referitor la spălarea banilor; proiectul privind modificarea cotei de participare în capitalul social al băncilor care cere permisiunea BNM, proiectul privind gajul bunurilor mobiliare; proiectul privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor; precum și proiectul privind funcţionarea Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112.

Unele proiecte au fost criticate de opoziție și șeful comisiei economie, iar președinția examinează reclamațiile făcute și nu a luat o decizie despre promovarea legilor până la această oră.

Pachetul de legi a fost transmis președintelui la 28 iulie, iar șeful statului trebuie să le promoveze sau rebuteze până la 11 august.

 



Comments are closed.

Alte articole