Sondaj: Nici votanții PLDM nu-l mai vor pe Filat premier

octombrie 1st, 2014

Cetăţenii Republicii Moldova se arată decepţionaţi de activitatea lui Vlad Filat în calitate de prim-ministru, astfel că doar 8% din populaţie, adică nici jumătate din alegătorii nu mai doresc să-l vadă în această funcţie.

Potrivit sondajului ”Perspectiva votanţilor activi din Republica Moldova în pragul alegerilor parlamentare”, realizat de cunsocuta companie IMAS conform unei tehnologii utilizate în SUA, doar 8% dintre respondenţi ar vota pentru un guvern condus de Vlad Filat, aceata în timp ce ratingul PLDM este de aproximativ 19%.
Potrivit unor analişti politici, această cifră demonstrează decepţia populaţiei în privinţa lui Vlad Filat şi că acesta nu mai poate fi considerat o ”locomotivă” a PLDM aşa cum încearcă să se prezinte. Mai mult, Filat ar fi de fapt considerat mai degrabă ”groparul PLDM”, având în vedere că formaţiunea sa a acumulat 27% la alegerile din 2010, iar acum este cotată cu mai puţin de 20%.
În conformitate cu rezultatele sondajului realizat de IMAS, 28,7% l-ar vota pe actualul premier Iurie Leancă pentru un nou mandat de prim-ministru, 16% pe liderul comuniştilor Vladimir Voronin, iar 8,4% pe primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă. Filat ocupă abia locul 4 în preferinţele cetăţenilor.

Sondajul a fost realizat în perioada 5-22 septembrie pe un eşantion de 1032 de persoane active din punct de vedere politic.

Sursa: Politics.md



Comments are closed.

Alte articole