Termenul de înregistrare a afacerii se reduce la trei zile

iulie 17th, 2014

Cabinetul de miniștri a aprobat simplificarea procedurii de înregistrare a afacerii pentru persoanele juridice și întreprinzătorii individuali. Proiectul de lege propune și reducerea termenului de înregistrare a afacerii, de la cinci la trei zile lucrătoare și stabilește un tarif unic de înregistrare.

Potrivit proiectului de lege, solicitantul se va prezenta o singură dată la ghișeul unic pentru iniţierea şi/sau desfăşurarea afacerii pentru depunerea și recepționarea informaţiei privind înregistrarea de stat. Tot la ghișeu va fi verificată denumirea persoanei juridice, vor fi perfectate actele de constituire, va fi eliberat extrasul din Registrul de Stat, iar informația va fi publicată în Buletinul Oficial electronic al Camerei Înregistrării de Stat.

Alegerea opţiunii privind înregistrarea de stat în cadrul mecanismului ghişeului unic sau în afara acestuia este la discreția solicitantului înregistrării. Taxele pentru înregistrare şi serviciile prestate urmează să fie reglementate expres într-o anexă la Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali. Informațiile din Registru de stat al persoanelor juridice şi al întreprinzătorilor individuali vor putea fi vizualizate gratuit, de oricine, pe pagina web a Camerei Înregistrării de Stat.

Proiectul de lege urmează să fie votat de Legislativ.



Comments are closed.

Alte articole